„Kalaşnikov” falimentează
Compania rusă care produce mitralierele Kalaşnikov a intrat în faliment. Deşi timp de 60 de ani a produs milioane de automate şi a înarmat trupe a peste 50 de ţări, compania a cerut iniţierea procedurilor de intrare în faliment, iar în prezent este sub management controlat.
Compania va fi lichidată după decizia unui tribunal care a admis sesizarea unui creditor. Conform presei ruse, grupul va putea produce în continuare celebrele mitraliere Kalaşnikov, însă conducerea administrativă va fi preluată de grupul de armament de stat "Ros-Tehnonologhii". Primul model de mitralieră Kalaşnikov a fost lansat în anul 1947 de Mihail Kalaşnikov, intrând în dotarea Armatei Roşii, pe vremea URSS, iar ulterior a armatei ruse. Până în prezent au fost produse peste 70 demilioane de mitraliere Kalaşnikov.


