theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
28 Марта 2018, 03:00
784
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Jim Mattis: Expulzarea diplomaţilor ruşi scoate în evidenţă relevanţa NATO

Jim Mattis, secretarul american al Apărării, a declarat, marţi, că decizia NATO de a expulza mai mulţi diplomaţi ruşi în contextul atacului neurotoxic din Marea Britanie scoate în evidenţă relevanţa Alianţei Nord-Atlantice, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Jim Mattis: Expulzarea diplomaţilor ruşi scoate în evidenţă relevanţa NATO.
Jim Mattis: Expulzarea diplomaţilor ruşi scoate în evidenţă relevanţa NATO.

Secretarul american al Apărării a precizat că Rusia are potenţialul de a deveni un partener important pentru Europa, însă a atras atenţia că Moscova trebuie să adopte o abordare diferită, transmite mediafax.ro.

”Rusia are potenţialul de a fi partenerul Europei, însă trebuie să admitem că ei au decis să adopte o altă abordare în relaţia cu statele membre NATO. Rusia a decis că vrea să fie un adversar. Ei încearcă să spargă unitatea alianţei occidentale”, a declarat Mattis.

Declaraţiile lui Mattis vin în contextul în care NATO a dispus expulzarea a şapte diplomaţi ruşi şi respingerea acreditării pentru alţi trei în semn de solidaritate cu Marea Britanie după atacul neurotoxic de la Salisbury, atribuit Moscovei.

SUA, Canada, Australia şi mai multe ţări membre ale Uniunii Europene au decis să expulzeze diplomaţi ruşi ca reacţie la atacul neurotoxic din Marea Britanie, despre care se crede că ar fi fost orchestrat de Moscova. Rusia a respins toate acuzaţiile în acest sens.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована