theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
11 Июля 2013, 05:35
843
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Jennifer Lopez face dezvăluiri despre viaţa sa: La 18 ani nu aveam unde să dorm

Jennifer Lopez a făcut dezvăluiri inedite despre viaţa pe care a avut-o înainte de a deveni celebră, vedeta declarând că la vârsta de 18 ani nu avea unde să locuiască.

Jennifer Lopez a făcut dezvăluiri inedite despre viaţa pe care a avut-o înainte de a deveni celebră.
Jennifer Lopez a făcut dezvăluiri inedite despre viaţa pe care a avut-o înainte de a deveni celebră.

Jennifer Lopez face dezvăluiri despre viaţa sa: La 18 ani nu aveam unde să dorm (Imagine: Hepta)

Cântăreaţa în vârstă de 43 de ani, a cărei avere este estimată la 250 de milioane de dolari, a dezvăluit într-un interviu pentru revista W că atunci când avea 18 ani a fost nevoită să doarmă pe o canapea la studioul de dans din cauza divergenţelor cu mama sa pe tema carierei, scrie dailymail.co.uk.

Jennifer Lopez a declarat că părinţii nu au fost de acord ca ea să urmeze o carieră în showbiz, aşa că a plecat de acasă.

"Eu şi mama aveam dispute. Nu voiam să merg la facultate, ci să devin dansatoare, aşa că ne-am certat. Am început să dorm pe canapeaua de la studioul de dans. Eram fără adăpost, dar i-am spus mamei că asta trebuie să fac", a declarat artista.

La câteva luni după incident, Jennifer a primit o slujbă ca dansatoare în Europa, iar după un an s-a mutat în Los Angeles.

Schimbarea a fost însă dificilă pentru adolescenta care a trăit în Bronx, New York: "Uram Los Angeles. Acum îl iubesc, dar nu îmi dă forţa pe care mi-o dădea Bronx-ul", spune vedeta.

Jennifer Lopez, în vârstă de 43 de ani, a devenit celebră în calitate de actriţă, înainte de a deveni o vedetă a muzicii pop. De când a devenit cunoscută în anii 1990 cu rolul din sitcomul "In Living Color", Jennifer Lopez a devenit un star de talie mondială, remarcându-se în filme precum "Selena", "Trenul cu bani", "Anaconda", "Eu cu cine mă mărit?", "Camerista/ Maid in Manhattan", "Plan de rezervă" şi "Pregăteşte-te, că vine!".

Şi-a lansat albumul de debut, "On the 6", în 1999. Cel de-al zecelea material de studio al artistei newyorkeze, născută din părinţi portoricani, va fi lansat în luna noiembrie.

Jennifer Lopez s-a remarcat şi în calitate de jurat al emisiunii-concurs "American Idol", dar şi cu numeroase albume pop, care s-au vândut în peste 75 milioane de copii.

Jennifer Lopez este şi o femeie de afaceri cu un simţ antreprenorial dezvoltat, artista lansându-şi propria companie de producţie, o linie vestimentară şi o gamă de parfumuri.

În 2012, Jennifer Lopez a ocupat primul loc în topul celor mai bine plătite vedete de la Hollywood, întocmit de revista Forbes, cu venituri de 52 de milioane de dolari.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована