Iulia Timoșenko: o nouă lovitură pentru fostul premier al Ucrainei
Opozanta ucraineană Iulia Timoşenko, care ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare, va fi adusă din nou în faţa justiţiei, în cadrul unui proces care va începe la 19 aprilie şi în care este acuzată de deturnare de fonduri publice şi fraudă fiscală, a anunţat marţi biroul său de presă.

Procesul se va desfăşura la tribunalul din Harkov, oraşul unde este încarcerată Timoşenko, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvînt, Natalia Lisova, citîndu-i pe avocaţii fostului prim-ministru.
Nu este clar deocamdată dacă Iulia Timoşenko, care suferă de puternice dureri de spate, va fi prezentă la proces, după ce Parchetul a autorizat luni spitalizarea sa într-o clinică din afara sistemului penitenciar.
De această dată, opozanta este acuzată de utilizarea frauduloasă de fonduri publice în 1997-1998, cînd conducea Sistemele energetice unite ale Ucrainei (SEUU), şi de fraudă fiscală. Potrivit procurorilor, infracţiunile sunt pasibile de condamnarea la 12 ani de închisoare.
Parchetul mai cere ca Iulia Timoşenko să despăgubească statul cu 19,5 milioane de grivne (1,8 milioane de euro).
Conform avocaţilor săi, dna Timoşenko mai este vizată de trei anchete judiciare, dintre care una pentru "tentativă de deturnare" a 405 milioane de dolari.
Iulia Timoşenko a fost condamnată în octombrie 2011 la şapte ani de închisoare pentru "abuz de putere", fiind găsită vinovată că în 2009, pe cînd era premier, a semnat acorduri în domeniul gazului cu Rusia, dezavantajoase pentru Ucraina.
Uniunea Europeană şi SUA au denunţat condamnarea fostului prim-ministru ucrainean, considerând-o motivată politic.


