17 Мая 2012, 06:32
536
Ссылка скопирована
Iulia Timoşenko a acceptat reluarea îngrijirilor medicale
Iulia Timoşenko, aflată în spital de săptămâna trecută, a acceptat miercuri reluarea tratamentului medical care fusese suspendat marţi în semn de protest, anunţă autorităţile ucrainene.

În cursul unei întâlniri cu medicul german Lutz Harms, Timoşenko a acceptat reluarea tratamentului, conform unui comunicat al Administraţiei penitenciarelor.
Avocatul disidentei a declarat că aceasta a acceptat reluarea parţială a tratamentului, fără a oferi detalii.
Marţi seară, MInisterul ucrainean al Sănătăţii anunţase că Iulia Timoşenko a decis suspendarea tratamentului pentru a protesta faţă de divulgarea informaţiilor despre starea sa de sănătate.


