Îngrijorare înainte de Europarlamentare
Se pare că politica eurosceptică promovată tot mai virulent la Londra îşi face efectul. Sondajele de opinie din Marea Britanie arată că mai puțin de jumătate dintre cetățeni vor merge la alegerile europarlamentare din 25 mai.

Pe de altă parte, comunitățile de romi din Franţa se tem la modul real de rezultatul acestui scrutin, despre care spun că le poate da o putere imensă grupurilor politice de extremă dreapta, iar acestea sunt binecunoscute pentru viziunea lor antimigrație.
Cu mai puțin de două săptămâni până la alegerile europarlamentare, sondaje independente arată că britanicii nu sunt interesați să meargă la vot. Mare parte dintre aceștia susţin că nu ştiu ce se întâmplă pe bătrânul continent și spun că activitatea Parlamentului European le este total necunoscută.
Nici în Franța, europarlamentarele nu sunt bine văzute, mai ales de romii care locuiesc acolo. Aceștia au declarat că se tem de ascensiunea formațiunilor de extremă dreapta, care dacă vor ajunge în Parlamentul European, vor veni cu politici dure pentru comunitatea lor.
Potrivit agenției France Presse, extrema-dreaptă din Europa are vânt bun din pupă pentru alegerile europene de pe 25 mai, așa că ar putea ajunge în forță la Bruxelles.
Mai ales după ce Frontul Național din Franța condus de Marine Le Pen, a câștigat alegerile locale în 11 orașe, iar partide cu aceeași orientare din Austria, Olanda sau Finlanda se plasează pe poziții avansate în intențiile de vot.


