India a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală
India a lansat cu succes o rachetă balistică intercontinentală şi a intrat într-un club select de ţări care dispun de astfel de arme. Testul vine într-o perioadă în care relaţiile cu ţările vecine China şi Pakistan sunt tensionate.

Racheta Agni 5 a fost testată cu succes pe 18 ianuarie, ajungând la o ţintă aflată la peste 4.800 de kilometri în 19 minute, potrivit Ministerului Apărării din India, scrie go4it.ro
Agni 5 a fost lansată de pe un lansator mobil. Astfel, India devine a cincea ţară din lume care deţine astfel de arme funcţionale, alături de China, SUA, Coreea de Nord şi Rusia.
Sunt şi alte state, precum Marea Britanie, Franţa sau Pakistan, care deţin arme nucleare, dar nu şi rachete balistice care pot fi lansate de pe uscat. Aceste ţări se bazează pe submarine şi bombardiere pentru în eventualitatea unui atac nuclear.
Agni 5 are o lungime de 16,7 metri, trei trepte şi este capabilă să care o încărcătură de 1,5 tone.


