Încerca să fugă de poliţie, când a fost atacat de un aligator
Un tânăr din Florida, care încerca să fugă de poliţie, a dat peste un aligator care l-a atacat şi l-a trântit la pământ, scrie Fox News. Omul a scăpat cu viaţă.

Bryan Zuniga, un tânăr din Florida care fugea de un poliţist, a fost atact de un aligator, o uimitoare întorsătură de situaţie care l-a făcut să îşi dorească mai degrabă să fie după gratii.
Zuniga susţine că, iniţial, nici nu ştia că este căutat de poliţie.
"Mi-a zis să mă opresc. Nu am ştiut cine e până când nu am sărit gardul. Am văzut că e un poliţist şi mi-am zis că trebuie să o iau la goană. Am intrat în panică", a declarat tânărul.
A ajuns în cele din urmă într-o zonă mlăştinoasă unde a încercat să se ascundă. Acolo s-a întâmplat grozăvia. Un aligator de cîţiva metri lungime l-a atacat, iar omul a început să lupte pentru supravieţuire.
"Capul şi braţul stâng erau în fălcile lui, dar braţul drept şi picioarele erau libere, astfel că am puttu să lupt", a spus Zuniga.
Lupta a durat cam un minut, iar tânărul a reuşit în cele din urmă să scape, cu câteva răni.
El a ajuns la închisoare şi a devenit imediat o celebritate.


