Imagini dezolante! Soldați SUA s-au pozat cu rămășițe de afgani
Lovitură pentru imaginea Americii în Afganistan. Mai mulți soldați americani au pozat, în 2010, cu părți ale unor cadavre de afgani, a dezvăluit miercuri Los Angeles Times, care a publicat câteva dintre aceste imagini şocante.

Potrivit gandul.info, câţiva soldaţi americani din Divizia a 82-a aeropurtată din provincia Zabul au fost trimişi să preleveze amprentele unui insurgent care comisese un atac sinucigaş.
„Au inspectat fragmentele de cadavru. Pe urmă, misiunea a devenit macabră", scriu jurnaliştii americani.
Într-una dintre fotografiile publicate de LA Times, un soldat american zâmbeşte în timp ce pe umărul lui este pusă mâna afganului mort.
Câteva luni mai târziu, militari din aceeaşi unitate au repetat gestul şi s-au fotografiat cu cadavrele altor insurgenţi.
Gestul militarilor a fost adus la cunoştinţa presei americane de un coleg din aceeaşi unitate, care le-a dat pozele celor de la LA Times. La rândul lor, jurnaliştii le-au arătat imaginile unor oficiali din armata SUA, care au demarat o anchetă, nu înainte însă de a încerca să împiedice publicarea articolului.




