Şi-a decapitat nepoata de şapte luni pentru că nu se oprea din plâns
O femeie de 52 de ani şi-a ucis cu sânge rece nepoata în vârstă de numai 7 luni pentru că micuţa nu se oprea din plâns.

Tragedia a avut loc în Chicago, iar poliţiştii au fost şocaţi de ce au descoperit la locul crimei. Femeia este acuzată de crimă de gradul I, după ce şi-a lovit nepoţica în cap în repetate rânduri, i-a îndesat o şosetă în gură, iar apoi i-a tăiat gâtul cu un fierăstrău electric.
Legiştii au stabilit că în momentul în care a fost dcapitată, micuţa era deja moartă, sufocându-se, probabil, cu o şosetă care i-a fost îndesată în gură ca să nu mai plângă, scrie The Mirror.
Când a realizat ce a făcut, bestia de bunică a încercat să se sinucidă cu acelaşi fierăstrău, dar nu a avut curaj să îşi ducă gândul până la capăt. Femeia a ajuns la spital cu răni care nu i-au pus, însă, viaţa în pericol.
Vecinii au fost şocaţi de crima abominabilă, mai ales că familia Rodriguez nu era cunoscută drept una cu probleme.


