theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
23 Августа 2012, 02:50
397
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Greenpeace: O centrală nucleară din Argentina este sub supraveghere

O centrală nucleară argentiniană, Atucha 1, are unul dintre cele 19 reactoare sub supravegherea Agenţiei pentru Energia Nucleară (AEN) după ce au fost descoperite fisuri la un reactor din Belgia, furnizat de aceeaşi companie, a anunţat marţi Greenpeace Argentina la Buenos Aires.

O centrală nucleară din Argentina este sub supraveghere, a anunţat Greenpeace (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
O centrală nucleară din Argentina este sub supraveghere, a anunţat Greenpeace (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Atucha 1, "este unul dintre reactoarele care sunt în folosinţă, ale cărui cuve au fost furnizate de către compania olandeză RDM", a declarat organizaţia pentru protecţia mediului.

Potrivit Greenpeace, Atucha, situată în provincia Buenos Aires, "este în stare de alertă după detectarea unor fisuri în structura metalică a centralei nucleare Doel 3 din Belgia, furnizată de aceeaşi companie, din cauza riscului unui defect de fabricaţie".

La Doel 3, după descoperirea acestor fisuri, în timpul unui control complet al cuvei, reactorul a fost oprit şi autorităţile belgiene s-au declarat "sceptice" cu privire la posibilitatea repornirii.

Aceste fisuri sunt nişte "defecte ale cămăşuirii", însemnând fisuri în metalul de la baza cuvei apărute în timpul fabricaţiei, în momentul acoperirii cu un strat de oţel inoxidabil.

AEN, o agenţie specializată din cadrul Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a susţinut pe pagina proprie de Internet că supraveghează îndeaproape situaţia tuturor reactoarelor din lume ale căror cuve au fost furnizate de RDM.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована