Germania: Numărul anchetelor legate de terorism a crescut de 5 ori în 2017
Numărul anchetelor care investighează presupuse activităţi teroriste a crescut considerabil în Germania în 2017, depăşindu-l de aproximativ cinci ori pe cel din anul trecut, a comunicat sâmbătă Parchetul federal din Karlsruhe.

În 2017 au fost deschise circa 1.200 de astfel de anchete, dintre care 1.000 în legătură cu extremismul islamist, a precizat un purtător de cuvânt al Parchetului federal din Karlsruhe, scrie agerpres.ro.
Spre comparaţie, în 2016 au fost lansate în jur de 250 de anchete, în 200 dintre ele procurorii suspectând conexiuni islamiste.
Creşterea considerabilă a numărului de anchete i-a obligat pe procurorii federali să transfere o treime din cazurile legate de terorism colegilor lor de la nivelul landurilor.
Potrivit lui Sven Rebehn, preşedintele Asociaţiei germane a judecătorilor, numărul cazurilor transferate a crescut semnificativ în 2017 faţă de anii trecuţi, cei mai vizaţi fiind procurorii din Dusseldorf, Berlin, Frankfurt şi Hamburg.


