Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili s-ar afla în Olanda
Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili se află în Olanda după expulzarea sa din Ucraina la începutul acestei săptămâni, a informat miercuri agenţia de ştiri olandeză ANP, informaţie confirmată şi de avocatul lui Saakaşvili.

Mihail Saakaşvili, expulzat din Ucraina şi trimis în Polonia în această săptămână, a sosit miercuri în Olanda, ţara de origine a soţiei sale, a anunţat avocatul său, transmite Agerpres.
„Saakaşvili a sosit miercuri în Olanda şi vrea să rămână acolo", a declarat pentru AFP Oscar Hammerstein, avocatul fostului preşedinte georgian, adăugând că a mers cu clientul său la Biroul de imigraţie din Rotterdam pentru a solicita un permis de şedere.
Ministerul de Externe olandez nu a putut fi contactat pentru a confirma această informaţie.
Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili este căsătorit cu o olandeză. Devenit unul dintre liderii cei mai vocali ai opoziţiei ucrainene, el a declarat pentru postul de televiziune ucrainean Newsone că în prezent se află sub protecţia poliţiei poloneze. Saakaşvili a fost reţinut luni de membri ai poliţiei de frontieră puternic înarmaţi în timp ce lua masa într-un restaurant din Kiev şi îmbarcat la bordul unui avion privat cu destinaţia Varşovia.
Saakaşvili susţine că preşedintele ucrainean Petro Poroşenko este responsabil pentru aceasta şi a anunţat că intenţionează să se întoarcă în Ucraina pentru a continua să participe la demonstraţiile anticorupţie ce îl vizează pe Poroşenko.


