theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
29 Июня 2012, 18:20
874
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Financial Times ironizează disputa dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta

Disputa dintre preşedintele român Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta pe tema participării la summitul UE de la Bruxelles este tratată ironic, joi, de un corespondent al cotidianului Financial Times, care o numeşte "adevărata dramă de la acest summit".

Victor Ponta şi Traian Băsescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Victor Ponta şi Traian Băsescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Uitaţi de (cancelarul german Angela) Merkel versus (preşedintele francez Francois) Hollande, de nord versus sud sau de (preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel) Barroso versus (preşedintele UE Herman) Van Rompuy. Adevărata dramă la acest summit este disputa dintre preşedintele român, Traian Băsescu, şi premierul său, Victor Ponta", scrie Joshua Chaffin, corespondentul Financial Times la Bruxelles pe live blogul publicaţiei, într-un post de la ora 18.55 (20.55 ora României).

Curtea Constituţională din România a decis miercuri că Traian Băsescu ar trebui să reprezinte ţara la summitul UE, precizează corespondentul FT. "Şi atunci ce a făcut Ponta? A sărit imediat în avion pentru a merge el însuşi la Bruxelles", continuă el.

Această dispută a creat o "criză diplomatică" şi chiar "de carieră" pentru ambasadorul ţării la UE, care a ajuns la aeroport fără să ştie pe cine întâmpină, potrivit oficialilor europeni, sau cui să înmâneze permisul de participare la summit, adaugă Chaffin.

În stilul caracteristic al UE a fost găsită însă o soluţie: unul dintre liderii români va participa la partea din summit dedicată creşterii economice, iar celălalt la sesiunea privind integrarea fiscală aprofundată, conchide corespondentul FT.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована