Explozie la uzina chimică din Cehia: Cinci români au murit, iar alții doi, în stare gravă
Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva au fost grav rănite într-o explozie produsă joi dimineaţa într-o uzină chimică din oraşul Kralupy-nad-Vltavou, la 30 de kilometri nord de Praga.

„Explozia s-a produs în una din uzinele din complexul rafinăriei de la Kralupy-nad-Vltavou. Am demarat imediat o anchetă pentru a stabili toate circumstanţele şi cauzele producerii deflagraţiei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Marketa Johnova.
Ancheta declanşată de autorităţile cehe privind explozia de la uzina chimică din localitatea Kralupy nad Vltavou este în curs de desfăşurare.
„Potrivit informaţiilor obţinute de Ambasada României la Praga, încă două dintre victimele exploziei au fost identificate ca fiind cetăţeni români. Astfel, numărul cetăţenilor români decedaţi în urma tragicului eveniment a urcat la cinci în acest moment", a informat MAE printr-un comunicat de presă transmis vineri, scrie agerpres.
Echipa consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Praga a vizitat şi unităţile medicale în care au fost internate persoanele rănite pentru a se asigura că printre acestea nu sunt şi cetăţeni români, precizează MAE.
Misiunea diplomatică a întreprins demersurile necesare în vederea identificării şi notificării familiilor celorlalţi doi cetăţeni români decedaţi.
O altă explozie a avut loc în 2015 la acelaşi complex şi s-a soldat cu doi răniţi.


