Eurovision 2015: România, reprezentată de Voltaj
Trupa Voltaj va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2015, de la Viena (Austria), cu piesa „De la capăt”.

Voltaj a fost aleasă în urma punctajului primit de la juriul de specialitate (50%) şi prin televoting (50%). Astfel, trupa Voltaj a obţinut 4.707 voturi din partea publicului, care s-au transformat în 12 puncte, cărora li s-au adăugat cele 12 puncte din partea juriului.
Pe poziţia a doua, în urma voturilor, s-a situat Luminiţa Anghel („A Million Stars”), cu 18 puncte, iar, pe poziţia a treia, Ovidiu Anton („Still Alive”), cu 15 puncte.
După ce au fost anunţate rezultatele votului publicului, Călin Goia, liderul trupei a declarat că mesajul piesei a fost cheia succesului ei. „Oamenii au rezonat la mesajul nostru şi ne bucurăm din suflet, ne bucurăm că în aceste câteva săptămâni am reuşit să facem şi mai vizibilă campania noastră, site-ul www.delacapăt.ro dă rezultate şi mai bune şi beneficiarii sunt aceşti copii minunaţi de care trebuie să avem grijă, pentru că, aşa cum am zis, copiii sunt lumea de mâine”, a completat Călin Goia.
De asemenea, după ce trupa Voltaj a fost anunţată câştigătoarea ediţiei de anul acesta a Eurovision România, Călin Goia a spus că este convins că juriul şi publicul au votat cu sufletul.
„Cred că mesajul nostru se va face cunoscut în Europa”, a spus Călin Goia, pe scena Eurovision, mulţumind întregii echipe care a făcut posibilă realizarea acestei melodii, dar şi fanilor care au susţinut formaţia în acest demers.


