Erdogan îl dă în judecată pe liderul principalului partid de opoziție
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan îl dă în judecată pe liderul principalului partid de opoziție, Kemal Kilicdaroglu, căruia îi solicită despăgubiri în valoare de 1,5 milioane de lire turcești (380.000 de dolari).

În cadrul unei întâlniri avute marți cu membrii formațiunii sale, Partidul Republican al Poporului (CHP), Kilicdaroglu a afirmat că membri ai familiei lui Erdogan au trimis 'milioane de dolari unei companii dintr-un paradis fiscal', scrie agerpres.ro.
Liderul CHP a criticat și Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), aflat la guvernare, care a zădărnicit eforturile de lansare a unei investigații privind așa-numitul scandal 'Paradise Papers.'
La rândul său, premierul turc Binali Yildirim a dat în judecată două cotidiane de opoziție care au relatat despre implicarea fiilor săi în acest scandal.
Peste 150.000 de persoane, printre care profesori, cercetători și avocați, au fost concediate sau suspendate din funcție în Turcia după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016.


