Elvețienii, îmbogățiți peste noapte
Elvețienii s-au îmbogățit peste noapte și acum fac shopping în statele în care moneda de circulație este euro.

Potrivit Bloomberg, aceștia au dat năvală în Germania pentru a face cumpărături, deja ieftine.
Puterea de cumpărare a francului elvețian a crescut puternic după ce Banca Națională a Elveției a eliminat pragul de 1,20 franci pentru un euro, introdus în 2011.
La momentul de față se înregistrează o majorare semnificativă a numărului pasagerilor care pleacă spre Germania, a declarat Claudia Demel, purtătoare de cuvânt a companiei de transport public din Basel, scrie Bloomberg.
O destinație preferată de elvețieni este orașul german Konstanz, care deține mari centre comerciale. Potrivit legislației, elvețienii pot importa bunuri în valoare de 300 de franci pe zi fără a plăti taxe vamale și au, de asemenea, dreptul sa recupereze taxele pe valoare adaugată.
Banca Națională a Moldovei a cotat astăzi francul elvețian la 19 lei și 64 de bani. Sâmbătă – ultima zi lucrătoare de săptămâna trecută, francul elvețian a costat 19 lei și 14 bani, cu 50 de bani mai puțin decât astăzi.


