Şeful diplomaţiei ecuadoriene ironizează cazul de viol în care este acuzat Julian Assange
Ministrul de Externe al Ecuadorului, stat căruia fondatorul WikiLeaks Julian Assange i-a solicitat azil politic, a ironizat miercuri cazul de viol şi agresiune sexuală, lansat împotriva acestuia în Suedia.

"Pe mine, personal, (aceste acuzaţii) mă fac să mor de râs", a declarat pentru presă şeful diplomaţiei ecuadoriene Ricardo Patiño. "Este acuzat pentru că s-a rupt prezervativul", a adăugat el.Fondatorul australian al WikiLeaks se află, de la 19 iunie, sub protecţia ambasadei ecuadoriene din Londra, unde s-a refugiat pentru a evita extrădarea în Suedia, după care a refuzat să răspundă la convocarea poliţiei britanice.
Assange, care afirmă că a avut doar relaţii consensuale cu cele două reclamante suedeze, se teme că va fi extrădat ulterior în Statele Unite, cu scopul de a fi judecat pentru spionaj, în urma divulgării de către site-ul său a peste 250.000 de telegrame diplomatice americane.
"Suntem în curs de colectare a informaţiilor asupra acestor presupuse acuzaţii din Suedia", a adăugat Patiño. Potrivit acestuia, una dintre reclamante a declarat că şi-a "dat seama că, în unele nopţi, prezervativul s-a rupt".
"Ar trebui să fii puţin naiv să crezi că acesta este principalul motiv" al cererii de extrădare, a comentat el. "Trebuie să examinăm aceste elemente, deoarece sunt justificarea oferită în vederea extrădării", a continuat ministrul.
În opinia ministrului ecuadorian, această problemă "este fundamentală pentru luarea deciziei" de acordare sau nu a azilului politic.
"De câte ori a extrădat Marea Britanie persoane pentru astfel de motive, doar pentru a fi interogate în altă ţară?", a continuat el, precizând că guvernul său a solicitat avocaţilor să examineze "în ce măsură se justifică ceea ce sunt pe cale să facă cei din Europa".
"În cazul Ecuadorului, niciodată nu vom cere sau accepta o solicitare de extrădare pentru interogarea unei persoane", a subliniat Patiño, argumentând că nu a existat"şi nici nu există vreo procedură judiciară reclamând arestarea" lui Assange.


