Drapelul Rusiei, arborat pe cladirea Parlamentului din Crimeea
Rusia a mobilizat nave cu trupe speciale in largul Peninsulei Crimeea, o reuniune autonoma a Ucrainei, in contextul in care Moscova refuza sa recunoasca Administratia interimara de la Kiev, afirma surse politice ucrainene.

Locuitorii provinciei Crimeea, care au facut front comun impotriva noului guvern ucrainean de la Kiev, au instalat drapelul de stat al Rusiei pe cladirea Consiliului Suprem al Crimeii, informeaza site-ul news.alcrimeea.net
Jurnalistul Oleg Kriuchov, aflat la Simferopol, capitala Republicii Autonome a Crimeii, a declarat, pe Facebook, ca demonstrantii pro-rusi au scandat "Putin e presedintele nostru!" si "Indepartati tridentul!", cu trimitere directa la stema de stat a Ucrainei.. Aprope 500 de persoane s-au strans in fata parlamentului regional, pentru a cere autonomia fata de guvernul de la Kiev si organizarea unui referendum regional, in care locuitorii peninsulei sa isi exprime parerea despre viitorul regiunii. Tatarii nu sustin secesiunea
Pe de alta parte, comunitatea tatarilor din Crimeea nu sprijina secesiunea fata de Ucraina. Refat Chubarov, liderul tatarilor din regiune a declarat ca: "Cei care invita fortele armate ruse in Crimeea fac o crima la fel de mare ca cei care au deschis focul pe strazile din Kiev." "Asta este de fapt o frauda politica, intr-o perioada tulbure pentru tara noastra. Tatarii din Crimeea nu vor permite asta. Este casa noastra, casa tuturor celor care locuim in Crimeea, nu avem alt camin. Vom ramane un singur stat", a completat Chubarov. Rusia trimite trupe in regiune
Publicatia britanica The Guardian a informat ca nava ruseasca Nikolai Filcenkov, avand la bord cel putin 200 de militari, este stationata in largul Peninsulei Crimeea, un fief al miscarilor politice proruse. Conform site-ului britanic IBTimes, alte patru nave militare ruse transportand trupe speciale au plecat din portul rus Anapa si se indreapta spre Sevastopol. Informatiile au fost confirmate de Oleh Tiahnibok, liderul formatiunii nationaliste ucrainene Svoboda.
"Am primit un mesaj telefonic de la un oficial din cadrul serviciilor de securitate din Crimeea. Astazi la ora 12.00, in Portul Sevastopol a ajuns nava militara Nikolai Filcenkov. Are la bord 200 de militari, 328 de membri ai Fortelor Navale si transportoare blindate de tip 10 BTR-80", a precizat el.
Postul Russia Today, citat de ziarul Corriere della Sera, a relatat ca pe strazile din Sevastopol, atat in centru cat si la periferia orasului, sunt tancuri apartinand armatei ruse. Aproximativ 26.000 de militari rusi sunt stationati la Sevastopol, unde se afla nave ale Flotei ruse din Marea Neagra. Oficiali rusi au sugerat ca Moscova ar putea declansa o interventie militara in sudul Ucrainei, pentru a proteja etnicii rusi precum si obiectivele militare din Crimeea. "Daca Ucraina se va scinda, va fi razboi. Prima data vor pierde Crimeea, pentru ca vom interveni cum am facut in Georgia", a avertizat, sub protectia anonimatului, un oficial rus citat de Financial Times. Amenintarile rusilor
Andrei Illarionov, un fost consilier prezidential rus, a avertizat ca Rusia ar putea anexa portul ucrainean Sevastopol, din peninsula Crimeea.
Fostul consilier Andrei Illarionov a declarat ca presedintele rus Vladimir Putin este furios si, nesocotind avertismentele occidentale, a pus armata in stare de alerta, relateaza Daily Mail. In acest timp, Viktor Ianukovici, presedintele ucrainean demis de Parlament, a fost pus sub paza militara, in Sevastopol, dupa ce a fost emis un mandat de arestare pe numele sau, pentru genocid, mai sustine sursa citata. Ianukovici, in varsta de 63 de ani, este cautat de sambata, dar a fost zarit in Balaclava, in apropierea cartierului general al flotei ruse din Sevastopol.
In acelasi ton, premierul rus Dmitri Medvedev a avertizat ca nu recunoaste autoritatea celor care au preluat puterea la Kiev, dupa revolta populara in urma careia au murit 88 de persoane. Reactia Rusiei, fratele cel mare
Rusia nu a facut niciun cometariu in legatura cu locul in care se afla Ianukovici, dar fostul presedinte Medvedev a lansat o tirada de acuzatii la adresa Kievului si a suportului sau occidental: "Daca considerati ca indivizii care agita un Kalasnikov in Kiev formeaza un guvern, atunci va fi greu sa lucram cu un asemenea guvern."


