27 Апреля 2012, 09:18
608
Ссылка скопирована
Două trenuri de pasageri s-au ciocnit la Roma, chiar înainte de intrarea în gară
Patru angajaţi ai gării Termini din Roma au fost răniţi în urma unui incident între două trenuri de mare viteză Frecciarossa, produs joi seara înainte de intrarea în gară, relatează agenţia de presă Ansa.

Două garnituri care veneau de la Milano şi Salerno s-au ciocnit, înainte de intrarea în gară, circulând cu o viteză redusă de până la 30 de kilometri pe oră.
De fapt, după cum a precizat ulterior Ferrovie Dello Stato (compania de stat a căilor ferate italiene), primele câteva vagoane ale unuia din trenuri au deraiat şi s-au ciocnit cu trenul care tocmai intra în gară pe o linie alăturată.Niciunul dintre pasagerii celor două trenuri nu a avut de suferit în urma acestui incident.


