theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
11 Апреля 2017, 17:18
408
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Doi militari ruşi, ucişi într-un atac insurgent în Siria

Doi militari ruşi au fost ucişi, iar altul a fost rănit grav într-un atac insurgent comis în Siria, anunţă Biroul de presă al Ministerului rus al Apărării, citat de site-ul agenţiei Tass.

Doi militari ruşi au fost ucişi, iar altul a fost rănit grav într-un atac insurgent comis în Siria. Foto: AFP
Doi militari ruşi au fost ucişi, iar altul a fost rănit grav într-un atac insurgent comis în Siria. Foto: AFP

"Un grup de militanţi au utilizat obuze de mortieră pentru atacarea unor militari ruşi angajaţi cu contract pentru instruirea armatei siriene", a comunicat Biroul de presă al Ministerului rus al Apărării.

"Doi militari ruşi au fost ucişi, iar altul primeşte îngrijiri medicale", a precizat instituţia.

Insurgenţii din Siria beneficiază de sprijin din partea Statelor Unite, altor ţări occidentale şi Turciei.

Rusia oferă susţinere politică şi militară regimului Bashar al-Assad în conflictul cu rebelii şi cu organizaţia teroristă Stat Islamic.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована