Doar 8% din ruşi cred că ţara lor e democratică
Un sondaj de opinie realizat în Rusia a scos la iveală faptul că un procent de doar 8% din populaţia ţării consideră că regimul condus de Vladimir Putin este unul democratic.

Doar 8 la sută dintre cetăţenii ruşi consideră că Rusia este o ţară democratică, un procentaj în creştere faţă de 4 la sută în 2010, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de centrul analitic rus Levada, relatează RIA Novosti.
Conform aceluiaşi sondaj, 31 la sută dintre persoanele intervievate se declară convinse că democraţia nu s-a stabilit încă în ţară, faţă de 36 la sută în 2010. Alţi 14 la sută dintre respondenţi apreciază că democraţia în Rusia este în scădere, faţă de 20 la sută care aveau această opinie în 2010.
De asemenea, 40 la sută dintre cei chestionaţi consideră că Rusia este o "democraţie parţială", faţă de 32 de procente în 2010.
Pe de altă parte, 47 la sută dintre ruşi consideră că democraţia este sinonimă cu libertatea de exprimare, a presei şi a religiei. În schimb, 24 la sută cred că democraţia implică în primul rând prosperitatea economică a ţării.
Sondajul a fost realizat în perioada 24-27 februarie, pe un eşantion de 1.600 de persoane din 45 de regiuni ale ţării. Marja de eroare statistică nu depăşeşte 3,4 la sută.


