Depardieu renunţă la cetăţenia franceză: "Am plătit taxe de 145 de milioane de euro. Nu merit să fiu tratat aşa"
Gerard Depardieu transmite, într-o scrisoare deschisă adresată premierului francez Jean-Marc Ayrault, că renunţă la cetăţenia franceză, declarând că s-a simţit jignit de cei care l-au criticat pentru decizia de a se muta în Belgia, în urma majorărilor de taxe pe venit aplicate în ţara sa natală.

În scrisoare, publicată de Journal du Dimanche, actorul explică decizia sa de a se muta în satul Nechin, în Belgia - din cauza majorărilor repetate de taxe pe venit aplicate de liderul de la Elysee, Francois Hollande -, hotărâre calificată de premierul francez ca fiind "cam patetică".
"Patetic, aţi spus 'patetic'? Cât este de patetic (ceea ce spuneţi, n.r.)", spune actorul în scrisoarea sa deschisă.
"Nu cer să fiţi de acord cu mine, dar aş putea cel puţin să fiu respectat. Niciunul dintre cei care au părăsit Franţa nu a fost atât de jignit ca mine", mai scrie actorul.
Gérard Depardieu, în vârstă de 63 de ani, aminteşte în scrisoarea deschisă că a început să lucreze la vârsta de 14 ani şi că şi-a plătit întotdeauna taxele şi impozitele. El mai spune că a achitat "în 2012, 85% din impozitele pe venit" şi că "în 45 de ani a plătit impozite de 145 de milioane de euro".
"Cine sunteţi să mă judecaţi, vă întreb, domnule Ayrault, premier al domnului Hollande, vă întreb, cine sunteţi?", continuă actorul.
"Vă predau paşaportul şi asigurarea socială de care nu m-am folosit niciodată", mai spune acesta. "Nici măcar nu suntem din aceeaşi ţară, eu sunt un european adevărat, un cetăţean al lumii", scrie Depardieu.
Decizia actorului de a se muta în Belgia a stârnit un val de critici. Deputatul socialist Yann Galut a propus la începutul săptămânii adoptarea unei legi care să permită retragerea naţionalităţii franceze în cazul "exilaţilor" fiscali, o idee care s-a lovit de o problemă juridică.
Gerard Depardieu, celebru, printre altele, pentru rolurile din filmele "Cyrano de Bergerac" şi "Asterix şi Obelix", a cumpărat o casă în satul belgian Nechin, aflat lângă graniţa cu Franţa, potrivit primarului localităţii, Daniel Senesael. Acesta a adăugat că actorul s-a interesat şi de procedura de a primi rezidenţă în Belgia.
Gerard Depardieu se va alătura astfel comunităţii belgiene care a adoptat aproximativ 2.800 de francezi, printre are şi familia Mulliez, proprietară a celebrului lanţ de hipermarketuri Auchan şi a lanţului de magazine cu profil sportiv Decathlon.
Conform legislaţiei belgiene, rezidenţii nu plătesc impozit pe avere care, în Franţa, este în prezent aplicat indivizilor cu averi de peste 1,3 milioane de euro.
Potrivit presei britanice, decizia lui Depardieu de a schimba Franţa cu Belgia nu va contribui cu nimic la imaginea sa alterată de o serie de incidente jenante. Săptămâna trecută, actorul a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului, după ce a căzut de pe scuter, în timp ce conducea pe o stradă din Paris. În august, un şofer i-a înaintat o plângere penală în urma unei altercaţii violente în care a fost implicat, la Paris.
Gérard Depardieu este unul dintre cei mai cunoscuţi actori francezi pe plan internaţional şi are la activ peste 100 de filme în care a jucat, inclusiv cele din seria "Asterix", însă în ultima vreme a ţinut prima pagină a ziarelor din motive care nu au legătură cu cariera artistică. În vara anului 2011, presa din lumea întreagă scria despre faptul că actorul francez, suferind de incontinenţă urinară, a încercat să urineze, discret, într-o sticlă, deoarece însoţitoarea de bord i-a interzis accesul la toaletă, pentru că avionul - care circula pe ruta Paris-Dublin - se pregătea să decoleze.
Gérard Depardieu a câştigat numeroase premii de-a lungul prestigioasei lui cariere în cinematografie, inclusiv o nominalizare la Oscar, pentru memorabilul rol din "Cyrano de Bergerac", şi un premiu Globul de Aur, pentru rolul său din filmul "Cartea verde".


