theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
25 Июля 2011, 23:49
583
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

De ce Voronin e trimis la Dumnezeu şi Ghimpu la extratereştri

De ce 15% din moldoveni l-ar trimite la negocieri cu Dumnezeu pe comunistul Vladimir Voronin, iar alte 18% l-ar trimite la tratative cu extratereştrii? 14% l-ar trimite în această misiune pe Mihai Ghimpu. La această întrebare au încercat să răspundă invitaţii emisiunii Fabrika, din această seară. Analistul politic, Igor Boţan, a găsit o explicaţie ingenioasă, bazată pe declaraţiile făcute anterior de liderul PCRM, Vladimir Voronin. "Voronin era cel care spunea că fiul lui Dumnezeu a fost primul ...

De ce 15% din moldoveni l-ar trimite la negocieri cu Dumnezeu pe comunistul Vladimir Voronin, iar alte 18% l-ar trimite la tratative cu extratereştrii? 14% l-ar trimite în această misiune pe Mihai Ghimpu. La această întrebare au încercat să răspundă invitaţii emisiunii Fabrika, din această seară.

Analistul politic, Igor Boţan, a găsit o explicaţie ingenioasă, bazată pe declaraţiile făcute anterior de liderul PCRM, Vladimir Voronin.

"Voronin era cel care spunea că fiul lui Dumnezeu a fost primul comunist. S-ar putea să îi zică lui Dumnezeu, uite am venit cu carnetul de partid şi sunt gata să vi-l înmânez ca să fiţi membru de partid cu acte în regulă", a spus în glumă analistul politic, Igor Boţan.

O altă explicaţie a găsit fostul ambasador în ţările Benelux, Victor Gaiciuc. "În percepţia multor cetăţeni din Republica Moldova, Voronin este perceput ca tatăl naţiunii sau conducătorul moldovenilor", crede fostul ambasador.

Directorul Asociaţiei specialiştilor în PR, Valentin Balan, crede că trimiterea lui Voronin la negocieri cu Dumnezeu ar avea legătură cu sfârşitul lumii. "Moldovenii consideră că mergând Voronin să se mărturisească acolo poate se mai amână sfârşitul lumii. În ceea ce priveşte negocierile lui Mihai Ghimpu cu extratereştrii, poate se gândesc că aceştia au nevoie de sfaturi moldoveneşti", este de părere Valentin Balan.

Precizăm că, potrivit sondajului lansat astăzi de IMAS, 15% din moldoveni l-ar trimite la negocieri cu Dumnezeu pe comunistul Vladimir Voronin, 10% l-ar trimite pe liberal-democratul Vlad Filat, în timp ce 9% din moldoveni i-ar delega pe liberalii Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă. 8% din intervievaţi l-ar trimite în calitate de negociator pe democratul Marian Lupu.

De altă parte însă, 18% din moldovenii intervievaţi l-ar trimite pe Vladimir Voronin să negocieze cu extratereştii, 14% l-ar trimite în această misiune pe Mihai Ghimpu, iar 7% pe Vlad Filat. 6% din intervievaţi consideră că cel mai potrivit pentru acest lucru ar fi Marian Lupu, 3% cred că acesta ar fi Dorin Chirtoacă.
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована