De ce s-a prăbuşit Bursa în SUA. Preţurile acţiunilor au cea mai mare scădere de la criza economică din 2008
Preţurile acţiunilor din Statele Unite au scăzut brusc cu peste 1.100 de puncte, în cea mai mare cădere dintr-o singură zi de la criza financiară care a avut loc în urmă cu un deceniu.

Instabilitatea pieţei a început vineri, când Departamentul Muncii a făcut publice datele privind angajaţii. Acestea arătau o creştere a salariilor mai mare decât fusese anticipat, notează adevarul.ro.
Investitorii vând pentru că se aşteaptă la creşteri de dobânzi determinate de majorarea inflaţiei. Fenomenul este antrenat de mărirea salariilor şi de scăderea accentuată a ratei şomajului.
Dacă salariile cresc, aşteptările ar fi ca oamenii să cheltuiască, împingând în sus preţurile de consum. Pentru a menţine această mişcare sub control, Banca Centrală a Americii ar trebui să crească ratele dobânzilor, ceea ce a speriat investitorii.
Ei se aşteptau ca Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii să crească ratele dobânzilor de două sau trei ori în acest an, dar dat fiind raportul privind locurile de muncă, aceştia se tem că ar mai putea exista creşteri.
Principalii indici ai bursei de pe Wall Street, Dow Jones Industrial Average şi S&P 500 Index, au înregistrat în timpul şedinţei de tranzacţionare de luni cel mai semnificativ declin din 2011.
Declinul vine în condiţiile în care investitorii estimează că Rezerva Federală a SUA (Fed) va fi nevoită să majoreze rapid dobânzile după ce randamentul la obligaţiunile de stat pe 10 ani a atins cea mai ridicată valoare din ultimii patru ani, informează Bloomberg.
Mai mult, indicele Dow Jones a scăzut până la 1.597,08 puncte, cel mai redus nivel înregistrat vreodată.
Indicele Dow Jones s-a depreciat până la finalul şedinţei de luni cu 4,60%, ajungând la valoarea de 24.345,75 puncte, în scădere cu 1.175,21 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, în timp ce indicele S&P 500 a scăzut cu 4,10%, la 2.648,94 puncte, iar indicele Nasdaq Composite Index a înregistrat un declin de 3,78%, la 6.967,53 puncte.
Turbulenţele de luni au coincis cu instalarea noului preşedinte al Fed, Jerome Powell, care a dat asigurări că sistemul financiar american este "mai solid şi mai rezistent" decât înainte de criza financiară globală.
Efectele se resimt în toată lumea
Efectele se resimt în toată lumea. Pieţele asiatice au deschis în scădere. Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong şi indicele Shanghai Composite Index al Bursei din Shanghai au înregistrat un declin de 3,24%, respectiv de 2%, în timp ce indicele principal Nikkei-225 al Bursei japoneze a scăzut cu 5,26%, la 21.487,87 puncte.
În Australia, indicele S&P/ASX200 s-a depreciat cu 2,74% în prima oră a şedinţei de tranzacţionare de marţi.
Aceasta este cea de-a doua zi de scădere pentru bursele asiatice, după ce pieţele din Statele Unite au raportat luni cea mai mare contracţie din 2011 până în prezent.
Volatilitatea crescută de pe pieţe a determinat o reacţie inclusiv din partea Casei Albe.
"Suntem întotdeauna îngrijoraţi când piaţa îşi pierde din valoare, dar suntem încrezători în fundamentele economiei”, a declarat luni, pentru CNBC, un oficial al Casei Albe.
Aceste scăderi sunt considerate surprinzătoate de unii analişti, în condiţiile în care nu există un motiv clar, iar contextul economic era unul pozitiv, datele indicând continuarea trendului de creştere a economiei şi de scădere a şomajului.
"Este o îndelung aşteptată corecţie, determinată de temerile investitorilor că Rezerva Federală a SUA (Fed) va fi nevoită să majoreze rapid dobânzile. Declinul ar putea continua o perioadă, până când valoarea acţiunilor va ajunge la un nivel relativ atractiv", a afirmat Ben Kwong, analist în Hong Kong.
"Apreciem ca normală valoarea vânzărilor la burse, dar viteza cu care se realizează nu este normală", a apreciat Michael Purves, analist la Weeden & Co în New York.
Se prognozează că şi bursele europene vor deschide “pe roşu”, fiind estimate scăderi de 3,7% pe FTSE, de 5,3% pe DAX si de 4,9% pe CAC40.
Bogaţii lumii au pierdut 114 miliarde de dolari
Prăbuşirea Bursei a redus averile celor mai bogatţ 500 de oameni din lume cu circa 114 miliarde de dolari, scrie Bloomberg. Warren Buffet, al treilea cel mai bogat om din lume, a fost cel mai afectat, pierzând 5,1 miliarde de dolari, potrivit Indicelui Bloomberg al Miliardarilor.
Averea lui Mark Zuckerberg, şefului Facebook a înregistrat cea de-a doua mare pierdere, de 3,6 miliarde de. dolari.
Şi şeful Amazon, Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, a fost afectat de ceea ce s-a întâmplat pe Wall Street. Averea sa a scăzut cu 3,3 miliarde de dolari, în condiţiile în care acţiunele gigantului din retail au pierdut 2,8%.
Fondatorii Google, Larry Page şi Sergey Brin au pierdut câte 2,3 miliarde de dolari fiecare. Din averea celor mai bogaţi 500 de oameni din lume se „evaporaseră“ deja 68,5 miliarde de dolari după scăderile modeste de vineri.


