Cutremur în Franţa
Un seism puternic, cu magnitudinea de 4,9 pe scara Richter, s-a produs duminică seara, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, în sud-estul Franţei.

Cutremurul a avut loc în Alpes de Haute-Provence, iar epicentrul său a fost situat la aproximativ 12 kilometri nord-est de Barcelonnette.
Din fericire, în urma seismului nu au fost raportate victime sau pagube materiale.
Activitatea seismică din Franţa nu este foarte importantă precum în California, Grecia, Japonia sau Turcia. Teritoriile franceze în care au de obicei loc cutremure sunt Guadaloupe şi Martinique.
Un seism puternic, care a avut loc în Alpi, în 1909, a distrus mai multe sate şi a omorât 40 de oameni, iar în 1980, un alt seism mai mare a avut loc în Pirinei, urmat de altul 1996, în aceeaşi zonă.


