Cum arată cel mai bun aeroport din lume.
Incheon International din Seul a fost desemnat, pentru a doua oară, drept cel mai bun aeroport din lume în 2012, din primele zece poziţii ale clasamentului şase fiind ocupate de aeroporturi din Asia, potrivit World Airport Awards, întocmit anual de firma de britanică Skytrax.

Rezultatele se bazează pe intervievarea a 12 milioane de pasageri pe parcursul a zece luni, fiind analizate 385 de aeroporturi. Cercetarea evaluează gradul de mulţumire al călătorilor cu privire la 39 de servicii şi produse.
Aproape 30 de milioane de pasageri trec prin aeroportul Incheon International în fiecare an, acesta fiind cel mai mare aeroport din Coreea de Sud. El dispune de un muzeu care expune cultura coreeană şi un centru de cultură tradiţională coreeană.
Aeroportul Changi din Singapore s-a clasat pe locul al doilea, primind şi titlul de cel mai bun aeroport cu dotări pentru petrecerea timpului liber (piscină, cinema, grădină) şi pentru tranzitul pasagerilor.






