Cazul a fost preluat de ISU Brașov, fiind informat, totodată, și directorul Asociației Vânătorilor și Pescarilor din Făgăraș.Cele mai grave incidente de acest gen produse în ultimii ani, potrivit Agerpres.21 aprilie 2013 — Doi ciobani au fost atacați de un urs în zona de nord a județului Harghita. Unul dintre ei a reușit să se salveze, iar al doilea a fost găsit mort de către echipele de polițiști, jandarmi și silvicultori, după câteva ore de căutări. Cele două victime, de 49 ani și 59 de ani, se aflau cu oile la păscut la aproximativ doi kilometri de comuna Bilbor. 15 septembrie 2012 — Un bărbat de 71 de ani a murit în comuna dâmbovițeană Pietroșița, după ce a fost atacat de un urs, în timp ce culegea prune.***Alte incidente de acest fel care au avut loc în ultimii cinci ani: 2017 23 octombrie — Un bărbat în vârstă de 39 de ani și o fată de 14 ani, ambii din municipiul Făgăraș, au fost atacați de urs, suferind plăgi și zgârieturi. Incidentul s-a petrecut pe strada Câmpului din municipiu, în apropierea unui bloc. Bărbatul a suferit zgârieturi, iar fetița a avut o plagă mușcată la nivelul șoldului stâng și zgârieturi la umăr. Bărbatul s-a deplasat singur la spital, iar fetița a fost transportată cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Făgăraș. Ocolul Silvic din Făgăraș a primit aprobare de la Ministerul Mediului pentru recoltarea ursului. 13 august — Un tânăr de 28 de ani, din localitatea Voșlobeni, județul Harghita, a fost internat la Spitalul municipal din Gheorgheni, după ce a fost atacat de urs la stâna de vaci la care se afla, situată la circa un kilometru distanță de localitatea amintită. Bărbatul a fost mușcat de coapsa și antebrațul drept, starea lui fiind stabilă. 8 iulie — Doi ciobani au ajuns cu multiple leziuni mușcate, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Miercurea Ciuc, după ce au fost atacați de un urs în timp ce se aflau cu oile la păscut, la aproximativ opt kilometri de localitatea Mădăraș. Un urs a atacat turma și când ciobanii au încercat să alunge animalul, acesta i-a atacat și le-a provocat multiple răni mușcate. Cei doi au reușit să scape după ce în ajutorul lor au venit câinii ciobănești, care au alungat ursul. Cei doi ciobani au ridicat la șapte numărul persoanelor rănite în urma unor atacuri de urs produse în Harghita de la începutul anului. 24 iunie — Un cioban a fost atacat de un urs în timp ce se afla cu oile la păscut, în zona localității Dănești, județul Harghita. Victima, de 56 ani, se afla pe o pășune, în apropierea stânei, când turma sa de oi a fost atacată de urs. Bărbatul a vrut să alunge animalul, dar acesta l-a atacat, l-a trântit la pământ și l-a mușcat de coapse. El a fost salvat de câinii ciobănești, care au reușit să alunge ursul. 24 mai — Doi bărbați au fost duși pentru îngrijiri la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Buzău după ce au fost atacați de o ursoaică în timp ce se deplasau pe un drum forestier, la ieșirea din satul Cătiașu, comuna buzoiană Chiojdu. Cei doi se întorceau de la o pășune când au fost atacați de ursoaica, însoțită de pui și nu au avut timp să reacționeze. Bărbații, cu vârste de 35 de ani, respectiv 60 de ani, au reușit să scape și au sunat după ajutor, fiind transportați cu două ambulanțe la spital. 1 mai — Doi ciobani au ajuns la spital, după ce au fost mușcați de un urs, în timp ce se aflau la o stână din apropierea municipiului Miercurea Ciuc, jud. Harghita. Unul dintre bărbați a fost diagnosticat cu plagă mușcată la falanga unei mâini, iar al doilea a suferit o plagă mușcată la gamba și la laba piciorului drept, ambii fiind în afara oricărui pericol. 25 aprilie — O fetiță de 12 ani din comuna Răstolița, jud. Mureș, a fost atacată de urs, în timp ce se afla într-o curte. Fetița a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la Spitalul Municipal Reghin, cu răni în zona hemitoracelui stâng, starea ei nefiind gravă.2016 29 octombrie — Un tânăr, cetățean american, a fost atacat de urs, la Pietrele lui Solomon, o zonă de agrement de la marginea Brașovului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Ciprian Sfreja, tânărul, în vârstă de 20 de ani, avea o plagă mușcată la antebrațul stâng. El a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Brașov pentru investigații. 25 iulie — Un cioban a fost atacat de un urs în zona Lacului Pietrele, din Masivul Retezat, jud. Hunedoara. Victima, în vârstă de 63 de ani, a suferit mai multe leziuni pe torace, spate și picioare, răni ce au impus preluarea sa de către salvamontiști și internarea în spital pentru îngrijiri medicale. 14 iulie — Un bărbat a fost atacat de un urs pe strada Calcarului din cartierul brașovean Răcădău. Bărbatul, având vârsta în jur de 60 de ani, a suferit răni multiple, printre care o rană mai gravă la nivelului gâtului, leziuni și plăgi la nivelul capului, membrelor, toracelui. Ursul care a atacat, în urmă cu câteva zile, și un bărbat în vârstă de 64 de ani, care se afla în pădure la marginea cartierului brașovean Răcădău, a fost împușcat. 1 iulie — O fetiță de 13 ani a fost rănită de un urs care ar fi încercat să sară peste cortul în care se afla minora și care era campat în zona Valea Cerbului, spre Gura Diham, jud. Prahova, ea având nevoie de îngrijiri medicale pentru că avea plăgi superficiale. 29 iunie — Un bărbat din municipiul harghitean Toplița a suferit mai multe traumatisme și leziuni și a fost internat în spital, după ce fost atacat de un urs, atunci când se afla la cules de ciuperci. 22 iunie — Un cioban în vârstă de 41 ani a fost atacat de un urs, în timp ce se afla la o stână de pe raza localității Dorolea din județul Bistrița-Năsăud, ciobanul fiind transportat cu un elicopter SMURD la Târgu Mureș pentru a primi îngrijirile necesare. Bărbatul de 41 ani a fost preluat conștient, având o gambă sfâșiată și plăgi în zona toracelui cauzate de ghearele animalului, însă rănile nu au fost de natură să îi pună viața în pericol. 28 mai — Un tânăr în vârstă de 25 de ani din Brașov a fost atacat de un urs, în timp ce se afla în pădure, în zona Bunloc, de lângă Săcele. Tânărul atacat de urs a suferit mai multe plăgi la glezne, abdomen, torace, gât, dar a reușit să coboare până la baza muntelui, la telescaun și să ceară ajutor. A fost conștient și a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. 19 ianuarie — Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost rănit grav de un urs în pădurea satului băcăuan Camenca.2015 30 august — Un băiat de 13 ani și un bărbat de 42 de ani au fost atacați și răniți de un urs, la o stână de la marginea județului Cluj. 24 august — Un copil de 14 ani, care se afla la o stână de vite, a fost atacat de un urs. Copilul a fost internat la Spitalul Municipal din Gheorgheni cu multiple plăgi mușcate.2014 12 august — Un cioban a fost atacat de urs la o stână din zona lacului Zănoaga (2.010 m), în Masivul Retezat. Victima de 54 de ani, din localitatea Baru Mare, lucra la stâna din Zănoaga împreună cu alți doi ciobani. După atac, victima a reușit să ajungă la refugiul Salvamont Zănoaga, împreună cu un alt cioban de la stână. Salvamontiștii care se aflau de serviciu i-au acordat primul ajutor, iar bărbatul a fost stabilizat. 28 ianuarie — Un bărbat a fost atacat de un urs, în timp ce se deplasa spre locuința sa din apropierea cabanei de la Padina. Acesta a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital. Starea sa nu a fost gravă, acesta suferind mai multe zgârieturi în urma atacului ursului.2013 21 august — Un bărbat de 58 de ani din localitatea buzoiană Gura Teghii a ajuns la Spitalul județean de urgență Buzău în stare gravă, după ce a fost atacat de o ursoaică. Bărbatul a suferit politraumatisme la cap, brațe și torace. 27 iulie — Un sibian în vârstă de 60 de ani, din comuna Porumbacu de Jos, a scăpat doar cu două răni, la piciorul stâng și mâna stângă, după ce a fost mușcat de un urs. 3 iulie —Un bărbat de aproximativ 40 de ani, care se afla la cules de fructe de pădure în zona Pasului Tihuța din județul Bistrița-Năsăud, a fost atacat de un urs, însă a reușit să se salveze și să sune după ajutor. Bărbatul a fost preluat cu răni la coapsa superioară, în zona fesieră și în zona mâinilor. 31 mai — O femeie din comuna Groșii Țibleșului a fost atacată de urs în timp ce culegea ciuperci într-o pădure din apropierea satului. Victima, de 66 de ani, a fost internată, la Spitalul de Boli Infecțioase din Baia Mare cu răni multiple pe corp, mâini, scalp și gât. 21 aprilie — Doi ciobani au fost atacați de un urs în zona de nord a județului Harghita. Unul dintre ei a reușit să se salveze, iar al doilea a fost găsit mort de către echipele de polițiști, jandarmi și silvicultori, după câteva ore de căutări. Cele două victime, de 49 ani și 59 de ani, se aflau cu oile la păscut la aproximativ doi kilometri de comuna Bilbor. 9 aprilie — Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost atacat de un urs în pădurea din zona localității Cavnic, în Munții Gutâiului, la o distanță de aproximativ 200-300 de metri de locuințe. Bărbatul a reușit să scape după ce i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit. Acesta a ajuns la spital având răni superficiale la braț și degete.