theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
9 Ноября 2017, 02:00
866
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Copilul-miracol: S-a născut la 21 de săptămâni și a supravieţuit

La trei ani, o fetiţă veselă şi jucăuşă din SUA e considerată un copil-miracol, atât pentru părinţii săi, cât şi pentru medicii care au adus-o pe lume şi au salvat-o, copilul fiind cel mai mic prematur care a supravieţuit.

Bebeluşul născut la 21 de săptămâni a supravieţuit.
Bebeluşul născut la 21 de săptămâni a supravieţuit.

Fetiţa familiei Stensrud s-a născut la doar 21 de săptămâni şi patru zile de la concepţie, cântărind doar 425 de grame, cazul său fiind considerat unul extrem de rar. De regulă, medicii afirmă că un bebeluş are şanse la viaţă începând de la 22 de săptămâni, mulţi recomandând ca micuţii născuţi înaintea acestui termen să nu fie resuscitaţi, pentru că nu au şanse la viaţă. Bebeluşii născuţi la termen au între 39 şi 40 de săptămâni, scrie realitatea.net.

După naştere, ţinându-şi bebeluşul de 425 de grame în braţe, mama i-a implorat să facă tot ce se poate pentru ea. Şi medicul a făcut tot ce a putut, iar răspunsul primit de la fetiţă a fost uimitor, a început să respire singură la doar două ore după naştere şi a luat în greutate rapid.

La doi ani, deşi mai mică de statură decât alţi copii de aceeaşi vârstă, fetiţa-miracol a obţinut cele mai bune rezultate la testele de dezvoltare, ea fiind considerată normală pentru un copil de 20 de luni -cât ar avea, de fapt, dacă s-ar fi născut la termen. Micuţa are acum trei ani şi nu are nicio problemă de sănătate şi a fost acceptată la o creşă.

Mama sa povesteşte că cei care nu ştiu că a fost un copil născut prematur nu şi-ar da seama, fiica sa fiind la fel ca orice altă fetiţă de trei ani.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована