Comisia de la Veneţia a dat dreptate României în privinţa încălcării drepturilor minorităţilor din Ucraina
Comisia de la Veneţia a dat dreptate României în privinţa încălcării drepturilor minorităţilor din Ucraina de a învăţa în limba maternă.

Potrivit Ministerului român de Externe, comisia cere modificarea articolului şapte din Legea Educaţiei, pe motiv că aceasta este vagă şi lipsită de precizie juridică, scrie trm.md.
Comisia mai recomandă ca la aplicarea legii să fie asigurat un nivel substanțial al educației în limbile minorităților, limbi oficiale ale Uniunii Europene, iar școlile private ale minorităților să fie excluse de la aplicarea prevederilor legii.
Ministerul român de Externe aminteşte că partea ucraineană și-a asumat, la cel mai înalt nivel, obligația de a remedia problemele create de noua Lege a Educaţiei, prin aplicarea recomandărilor Comisiei de la Veneția.


