theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
3 Марта 2015, 10:34
949
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Comentariu DW: Adevărul e lăsat deoparte

După uciderea lui Boris Nemţov, statul rus şi aparatul mediatic au demarat rapid campania de dezinformare, crede Ingo Mannteufel, potrivit Deutsche Welle.

După uciderea lui Boris Nemţov, statul rus şi aparatul mediatic au demarat rapid campania de dezinformare, crede Ingo Mannteufel, potrivit Deutsche Welle.
După uciderea lui Boris Nemţov, statul rus şi aparatul mediatic au demarat rapid campania de dezinformare, crede Ingo Mannteufel, potrivit Deutsche Welle.

Asasinarea liderului opoziţiei ruse Boris Nemţov şi marşul în memoria acestuia desfăşurat vineri la Moscova au fost două teme în atenţia presei ruse. Acest atentat politic este fără îndoială un eveniment tragic în istoria recentă a Rusiei. Interesant de urmărit a fost şi modul în care Kremlinul şi aparatul său mediatic au pus rapid în mişcare obişnuita maşinărie de dezinformare.

Suprainformare intenţionată
În mod normal, presa de stat de la Moscova nu prezintă în relatările sale punctele de vedere ale celor care îl critică pe Vladimir Putin. Aşa ar fi urmat să fie tratat probabil şi marşul opoziţiei planificat pentru duminică. Totuşi, uciderea unui lider marcant al opoziţiei pe un pod spre Kremlin nu a putut fi trecută cu vederea de presa loială Kremlinului. Boris Nemţov a devenit cunoscut şi pe plan internaţional, după ce a ocupat în anii 90 funcţia de vicepremier. Nu se poate vorbi însă de relatări independente şi obiective ale mass-media ruseşti. Din contră, s-a vădit din nou felul în care Kremlinul dirijează presa şi în care îşi manipulează propriul popor.

Imediat după asasinat, preşedintele rus a şi trasat direcţia în care trebuie să curgă relatările mediatice. El a calificat uciderea opozantului său drept un act de „provocare”, comis cu intenţia de a destabiliza ţara. Putin a dat astfel de înţeles că victima adevărată a atentatului nu a fost de fapt Nemţov, ci chiar el, Putin. Şi în acest sens, presa şi procuratura trebuie să-i suspecteze pentru crimă chiar pe ceilalţi opozanţi ai lui Putin: „pe americani”, „pe ucraineni”, „pe islamişti” sau alte grupări care ar atenta la securitatea Rusiei.

Presa rusă a atras atenţia, în contextul speculaţiilor privind o variantă islamistă, că Nemţov ar fi fost evreu. Având în vedere răspândirea antisemitismului în Rusia, o astfel de informaţie are un efect vădit: nu se aşteaptă simpatie în acest context pentru victima de 55 de ani, care mai era pe deasupra şi însoţită de o frumoasă şi tânără ucraineancă. Altor cetăţeni care rezistă încă la nesfârşitul val de teorii ale conspiraţiei lansate de Kremlin le-a fost furnizată informaţia privind implicarea lui Nemţov în afaceri imobiliare dubioase.

Întrebări importante sunt ignorate

În spatele acestei avalanşe informaţionale nu se află dorinţa de adevăr, de clarificare a asasinatului, ci doar intenţia clară de dezinformare. Responsabilitatea statului, care şi-a subordonat presa şi a blocat accesul la media al opoziţiei, nu este analizată. Nu se explică nici de ce tocmai la momentul crimei nu funcţiona niciuna din camerele video de supraveghere din jurul Kremlinului. În vâltoarea atâtor scenarii, există doar o infimă speranţă că adevărul adevărat va ieşi la iveală. Boris Nemţov ar fi fost de aceeaşi părere.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована