Cine este omul care vrea să salveze Europa
Preşedintele Franţei, François Hollande, intenţionează să le propună partenerilor săi europeni un "plan" în vederea relansării creşterii economice în Europa.

François Hollande și-a expus astăzi ideile, în premieră absolută, la Roma, unde s-a deplasat pentru discuţii cu premierul italian, Mario Monti, scrie Money.ro.
François Hollande începe de fapt o serie de consultări cu liderii europeni, iar la Roma se va mai duce o dată, pe 22 iunie, pentru o altă întâlnire, la care vor mai participa cancelara Germaniei, Angela Merkel şi premierul spaniol, Mariano Rajoy.
Pentru a reveni la "planul Hollande pentru Europa", expresie utilizată de cotidianul Le Monde, el se bazează pe această mai veche concluzie că austeritatea nu duce la nimic bun, atâta vreme cât nu sunt inventate măsuri de stimulare a creşterii economice.
În acest sens, Parisul doreşte, printre altele: crearea unei uniuni bancare europene sub egida Băncii Centrale Europene, crearea unui fond european de amortizare a vechilor datorii contractate de ţările membre ale zonei euro şi lansarea unor "euro-obligaţiuni".
Sursa: www.union.md


