Ссылка скопирована
Cinci soldați ucraineni au fost uciși
Cinci soldați ucraineni au fost uciși și alți 14 au fost răniți în luptele care au avut loc în ultimele 24 de ore, în estul separatist al Ucrainei, în pofida armistițiului intrat în vigoare pe 15 februarie. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Vladislav Seleznev.

”Majoritatea au murit în apropierea orașului Debalțevo”, zona cea mai tensionată de pe linia frontului, a precizat purtătorul de cuvânt Vladislav Seleznev, scrie Agerpres.
Realitatea.md amintește că la miezul nopții de sâmbătă spre duminică a intrat în vigoare armistițiul de încetare a focului, convenit la Minsk. Presa internațională a scris, ulterior, că documentul pare destul de fragil, Kievul și rebelii acuzându-se reciproc de nerespectarea acestuia.


