China, cea mai mare putere de consum a lumii: Mamutul adormit din est s-a trezit
De la cel mai mare producător al lumii, China devine cea mai mare putere de consum a lumii, informează Bloomberg. Toate statisticile arată că ar trebui să ne obişnuim cu această idee.

Modelul de creştere economică adoptat până acum de China era bazat pe investiţii şi pe export, însă în ultimii ani natura consumului a fost într-o continuă schimbare, scrie Mediafax.
Din ce în ce mai multe sume de bani sunt investite pe plan domestic începând de la cinematografie, la turism şi la sectorul de sănătate.
Potrivit ultimelor date, consumul domestic a reprzentat 63,4% din PIB. Consumul în gospodării a înregistrat o creştere exponenţială şi a ajuns la 4,5 trilioane de dolari.
Vânzările din sectorul de retail au crescut într-un ritm constant de 10%, de la an la an.


