theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
22 Февраля 2012, 01:59
833
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Cele două nave de război iraniene se întorc din Siria trecând prin canalul Suez

Cele două nave de război iraniene trimise de Teheran săptămâna trecută în Siria, prin Marea Mediterană, au intrat în canalul Suez marţi dimineaţă, pentru a reveni în Iran, a anunţat o sursă din cadrul Autorităţii care gestionează canalul.

Cele două nave de război iraniene se întorc din Siria trecând prin canalul Suez (Imagine: Arhiva Mediafax foto/AFP)
Cele două nave de război iraniene se întorc din Siria trecând prin canalul Suez (Imagine: Arhiva Mediafax foto/AFP)


Navele veneau din portul sirian Tartous şi se îndreptau spre Marea Roşie. Ele ar trebui să încheie traversarea canalului Suez marţi după-amiază, a adăugat sursa citată.



Potrivit televiziunii iraniene de ştiri Irinn, distrugătorul Naghdi şi nava de susţinere şi alimentare Kharg au avut ca misiune "să acorde instruire Marinei siriene".



Prezenţa navelor iraniene într-un port sirian intervine în timp ce regimul de la Damasc, principalul aliat al Teheranului în Orientul Mijlociu, este ameninţat de o revoltă a populaţiei sale, în pofida unei represiuni care s-a soldat cu mii de morţi în decurs de un an şi a antrenat izolarea internaţională a Siriei.



Iranul, care nu a condamnat niciodată această represiune, acuză Israelul şi statele occidentale că sunt responsabile de revolta populaţiei, cu scopul de a slăbi frontul ţărilor ostile statului evreu, pe care Teheranul a jurat să-l şteargă de pe hartă.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована