theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
16 Мая 2013, 15:33
753
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Cel puţin şase morţi şi zeci de răniţi în Texas, în urma unor tornade

Cel puţin şase persoane au murit, iar alte peste 100 au fost rănite în noaptea de miercuri spre joi, în urma unor tornade, în nordul statului Texas, relatează CNN.

Aproape 120 de case au fost distruse din cauza stihiei, iar mulţi copaci au fost doborâţi de rafalele puternice de vânt.
Aproape 120 de case au fost distruse din cauza stihiei, iar mulţi copaci au fost doborâţi de rafalele puternice de vânt.

"Decese multiple" au fost înregistrate în urma unei furtuni ce a atins Granbury, a declarat Kathy Jividen, o purtătoare de cuvânt a Biroului şerifului din ţinutul Hood. Şeriful ţinutului, Roger Deeds, a declarat că şase persoane au murit în această furtună puternică, în zona Habitat for Humanity, unde se află aproximativ 120 de case, dintre care cele mai multe au fost distruse.

Aproximativ 100 de persoane au fost rănite, a declarat Matt Zavadsky, un purtător de cuvânt de la MedStar Mobile Healthcare. El a precizat că tornade au atins în mai multe rânduri ţinuturile Hood, Tarrant, Dallas şi Parker. "Acest tip de tornadă loveşte, se ridică şi loveşte din nou. Tinde să joace şotronul", a spus el.

Potrivit unor informaţii, la Granbury unele case au fost doborâte cu oameni înăuntru, a declarat judecătorul Darrell Cockerham din ţinutul Hood.

O lucrătoare la o organizaţie locală pentru veterani a declarat că unele persoane au fost rănite. "Sunt numeroase răniri. Soţul meu mi-a spus că o maşină a fost ridicată în aer. (Tornada) a apărut brusc şi a lovit repede", a declarat ea.

Oficiali au trimis autobuze şcolare în cartierele afectate, pentru evacuare.

Serviciul Naţional american de Meteorologie a avertizat că o tornadă şi-a schimbat direcţia şi se îndrepta "drept spre oraşul Cleburne", o comunitate de aproximativ 15.000 de persoane în nordul Texasului. Acesta a mai anunţat că 32 de ţinuturi din Texas şi patru din Oklahoma se aflau sub alertă de tornadă. Oficialii nu au confirmat că o tornadă a atins Dallasul, dar au subliniat că furtuna este capabilă să formeze una.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована