Cel mai grav accident feroviar din Spania. Bilanţul a ajuns la 77 de morţi şi 143 de răniţi
Cel puţin 77 de persoane au murit şi alte 143 au fost rănite în accidentul de tren produs miercuri seara în Santiago de Compostella, în nord-vestul Spaniei, potrivit unui nou bilanţ provizoriu anunţat joi dimineaţa de tribunalul regional din Galicia, relatează AFP.
Echipele de salvare au recuperat 73 de cadavre de la faţa locului, în timp ce patru persoane au murit la spital, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a tribunalului.
Accidentul s-a produs pe un tronson de cale ferată de mare viteză, într-un viraj, la aproximativ patru kilometri de gara Santiago de Compostela, oraş de pelerinaj mondial celebru.
Un purtător de cuvânt al Renfe, compania căilor ferate spaniole, a declarat "că o anchetă este în desfăşurare". "Trebuie să aşteptăm" pentru a cunoaşte cauzele accidentului, "vom afla în curând viteza când analiştii noştri vor examina cutiile negre ale trenului", a adăugat el.
sursa foto lavozdegalicia. es

sursa foto lavozdegalicia.es

sursa foto lavozdegalicia.es
Trenul venea de la Madrid şi se îndrepta spre localitatea El Ferrol, pe coasta Atlanticului, şi circula pe acest sector pe un tronson de cale ferată de mare viteză, dat în folosinţă în decembrie 2011, pe ruta Ourense-Santiago-Coruna.
Acesta transporta 218 pasageri şi patru angajaţi ai Renfe.

sursa foto lavozdegalicia.es

sursa foto lavozdegalicia.es
Spania, cu o reţea de 3.100 de kilometri, este a doua ţară din lume, după China, ca număr de kilometri de cale ferată de mare viteză, AVE (alta velocidad española). Galicia nu este legată de Madrid prin AVE, dar această regiune dispune de propria linie ce face legătura între oraşele situate în vestul regiunii.

sursa foto lavozdegalicia.es

sursa foto lavozdegalicia.es
Mai mulţi martori oculari au povestit că au auzit zgomotul surd al unei explozii. "Eram acasă şi am auzit ceva ca un tunet, foarte puternic, am văzut mult fum", a declarat Maria Teresa Ramos, o femeie în vârstă de 62 de ani, care locuieşte la câţiva metri de locul accidentului şi care, din grădina sa vede o macara gigantică ce se pregăteşte să ridice vagoanele răsturnate.

sursa foto lavozdegalicia.es
Accidentul, una dintre cele mai grave tragedii feroviare din istoria Spaniei, s-a produs la ora 20.42 (21.42 ora României), pe un tronson de cale ferată de mare viteză, într-un viraj foarte strâns, la aproximativ patru kilometri de gara Santiago de Compostela, oraş de pelerinaj mondial celebru.
Mai multe vagoane au ieşit de pe şine, intrând unele în altele.

sursa foto lavozdegalicia.es

sursa foto lavozdegalicia.es

sursa foto lavozdegalicia.es


