theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
21 Марта 2018, 10:41
570
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Cazul Skripal: Rusia îi va convoca pe ambasadorii străini pentru a-şi prezenta punctul de vedere

Rusia îi convoacă miercuri pe ambasadorii străini acreditaţi la Moscova pentru a le prezenta punctul său de vedere în cazul otrăvirii fostului agent dublu rus Serghei Skripal în Marea Britanie, pentru care Londra acuză Moscova.

Cazul Skripal: Rusia îi va convoca pe ambasadorii străini
Cazul Skripal: Rusia îi va convoca pe ambasadorii străini

Ambasadorii sunt invitaţi la o '„întâlnire cu responsabilii şi experţii Departamentului pentru problemele de neproliferare şi de control al armamentelor'' din Ministerul rus de Externe, a indicat marţi purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei de la Moscova, Maria Zaharova, transmite Agerpres

Întâlnirea va fi consacrată cazului otrăvirii fostului agent rus Serghei Skripal, care a trădat în favoarea Marii Britanii, şi a fiicei acestuia, pe 4 martie la Salisbury, şi acuzaţiilor Londrei la adresa Moscovei, a precizat Maria Zaharova, citată de agenţia oficială TASS.

''Este prevăzut ca punctul de vedere al Rusiei să le fie exprimat reprezentanţilor oficiali ai statelor străine, să li se răspundă acestora la eventualele întrebări şi ca Rusia să îşi expună propriile interogaţii'' în acest caz, a declarat purtătoarea de cuvânt.

Otrăvirea celor doi Skripal a provocat o gravă criză în relaţiile deja glaciale dintre Moscova şi occidentali şi a fost urmată de expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi din Marea Britanie şi de îngheţarea relaţiilor bilaterale.

Rusia, care îşi clamează nevinovăţia, a anunţat, ca măsură de retorsiune, expulzarea unui număr egal de diplomaţi britanici şi sistarea activităţilor British Council pe teritoriul său.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована