Candidatul opoziţiei a câştigat alegerile prezidenţiale din Slovenia
Alegerile prezidenţiale din Slovenia au fost câştigate de către candidatul opoziţiei, social-democratul Borut Pahor.

Pe fondul gravei crize eonomice şi a nemulţumirii populare în creştere, acesta l-a învins în cel de-al doilea tur de scrutin pe preşedintele în exerciţiu, Danilo Turk, scrie jurnaltv.md.
Conform cifrelor comunicate de Comisia electorală în urma numărării a 99 la sută din buletinele de vot, Borut Pahor, care a căştigat deja spre surpriza generală primul tur la 11 noiembrie, a obţinut 67,24 la sută din voturile exprimate faţă de doar 32,76 la sută pentru rivalul său, informează mediafax.ro.
În această funcţie în mare parte onorifică şi pentru un mandat de cinci ani, Borut Pahor va avea acum dificila sarcină de a reuni taberele antagoniste ale dreptei, aflată la guvernare cu premierul Janez Jansa care este partizan al unei riguroase politici de austeritate şi cele ale stângii, aflată în opoziţie, pentru a scoate din criză această mică republică ex-iugoslavă, adaugă gandul.info.
EPRESA.md precizează că Danilo Turk, susţinut de principala forţă a opoziţiei de centru-stânga, Slovenia pozitivă, a ocupat locul doi cu 35,9 la sută din voturi.


