theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
10 Ноября 2017, 12:41
408
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Canada încearcă să obţină trupe ONU pentru Ucraina

Ministerul de externe al Canadei a anunţat că depune eforturi diplomatice pentru desfăşurarea unei forţe ONU de menţinere a păcii în Ucraina, informează AFP.

Canada încearcă să obţină trupe ONU pentru Ucraina.
Canada încearcă să obţină trupe ONU pentru Ucraina.

„Peste tot în lume, Canada a purtat discuţii cu mai multe ţări asupra viabilităţii şi utilităţii posibilităţii de a implementa operaţiuni de menţinere a păcii şi de asigurare a unei supravegheri poliţieneşti în Ucraina", a declarat ministrul de externe, Chrystia Freeland.

Comunicatul ministerial precizează că premierul canadian, Justin Trudeau, a promovat ideea trimiterii "căştilor albastre" în Ucraina inclusiv printr-un dialog direct cu cancelarul german, Angela Merkel. Freeland a examinat personal fezabilitatea şi perspectivele unei astfel de misiuni împreună cu secretarul de stat american, Rex Tillerson, şi cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres.

Freeland este de origine ucraineană, la fel ca alţi 1,2 milioane de canadieni, arată AFP. Guvernele de la Ottawa au susţinut permanent poziţia Ucrainei în conflictul cu Rusia, după anexarea Crimeei în 2014, şi au adoptat sancţiuni împotriva Moscovei, alături de alte state occidentale. La începutul acestui an, Canada a prelungit până în 2019 misiunea unui contingent militar însărcinat cu instruirea trupelor ucrainene, transmite Agerpres.

Crearea unei forţe de menţinere a păcii trebuie aprobată de Consiliul de Securitate al ONU, unde Rusia are drept de veto.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована