theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
4 Августа 2017, 20:01
636
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Bulgaria va avea un tribunal unde vor fi judecați politicienii corupți

Bulgaria, considerată una dintre cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană, va înfiinţa în termen de trei luni un tribunal pentru judecarea cazurilor de mare corupţie implicând politicieni, transmite AFP.

Bulgaria va avea un tribunal unde vor fi judecați politicienii corupți
Bulgaria va avea un tribunal unde vor fi judecați politicienii corupți

Noua instituţie, care va viza miniştri, deputaţi şi primari, face parte dintr-o reformă a codului de procedură penală, menită, conform celor care o susţin şi promovează, să evite împotmolirea procedurilor în justiţie, notează France-Presse, preluată de Agerpres în pagina electronică. 

Bulgaria şi România, membre ale Uniunii Europene din 2007, sunt atent supravegheate în domeniul combaterii corupţiei, prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) al Comisiei Europene. 

În ultimul raport, publicat în ianuarie, Comisia Europeană a solicitat Bulgariei să modifice codul de procedură penală şi codul penal, pentru a ameliora cadrul urmăririlor în justiţie în dosarele de corupţie la nivel înalt. 

Înfiinţarea unui tribunal menit judecării politicienilor acuzaţi de corupţie a fost criticată puternic de ONG-uri, partide de dreapta şi Uniunea Judecătorilor Bulgari, care au invocat „pericolul“ transformării acestuia într-un „tribunal extraordinar cu verdicte motivate politic“. 

Parlamentul urmează să voteze în toamnă asupra înfiinţării, la recomandarea Bruxellesului, a unui organ specializat care să centralizeze mijloacele de luptă anticorupţie, în prezent dispersate între mai multe instanţe. Două proiecte de lege în acest sens au eşuat în Parlament în ultimii ani.

Următorul raport MCV al Comisiei Europene este aşteptat în decembrie, în ajunul preluării de către Bulgaria a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2018, notează AFP.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована