theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
28 Июля 2017, 10:02
446
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Bill Gates nu mai este cel mai bogat om din lume. Cine l-a surclasat

Fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos, devine cea mai bogată persoană din lume, întrecându-l pe Bill Gates, după ce acţiunile retailerului online au crescut cu 1,3%.

Bill Gates nu mai este cel mai bogat om din lume. Cine l-a surclasat. Foto: Mediafax
Bill Gates nu mai este cel mai bogat om din lume. Cine l-a surclasat. Foto: Mediafax

Acţiunile retailerului online au crescut cu 1,3%, până la 1.065 de dolari, la ora 10:10, pe bursa din New York, majorând averea netă a lui Bezos la 90,9 miliarde de dolari, faţă de 90,7 miliarde de dolari - averea lui Gates. „Dacă creşterea acţiunilor se menţine pe parcursul şedinţei de tranzacţionare, care se închide la ora 16.00 în New York (n.n. - 23.00 ora României), Bezos, în vârstă de 54 de ani, îl va depăşi pe fondatorul Microsoft, potrivit Indexului Miliardarilor realizat de Bloomberg. Gates, în vârstă de 61 de ani, deţine prima poziţie în clasament din mai 2013”, notează Mediafax.

Investitorii şi analiştii, pe lângă faptul că urmăresc progresele Amazon în ceea ce priveşte cota de piaţă la categorii precum îmbrăcăminte şi alimente, vor analiza şi numărul de abonamente noi vândute de retailer, prin serviciul Amazon Prime, care oferă reduceri pentru livrări, dar şi streaming video şi audio, pentru 99 de dolari pe an.

Investitorii monitorizează, de asemenea, şi divizia de cloud-computing a Amazon, Amazon Web Services, o afacere care are un potenţial de creştere rapid şi reprezintă 10% din veniturile companiei.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована