Berlusconi condamnat ameninţă guvernul
Fostul premier italian se simte "obligat" să rămînă în politică, pentru a reforma justiţia, criticînd măsurile de austeritate ale guvernului Monti

Cu o conferinţă de presă de 90 de minute, televizată, Silvio Berlusconi a declanşat un adevărat haos în propria formaţiune politică, Partidul Libertăţii (PDL), cu declaraţii în care a atacat pe toată lumea: a criticat Germania, "ţară care deţine hegemonia în Europa", a criticat fiscul italian şi magistratura, dar şi alegerile regionale din Sicilia, desfăşurate duminică, considerate un test important la nivel naţional.
Presa de la Roma titra, luni, că soarta PDL şi cea a secretarului său naţional, Angelino Alfano, depind de rezultatul votului regional din Sicilia. Alfano a anunţat că, dacă PDL va pierde alegerile din insulă, el îşi va da demisia. Partidul este paralizat, dominat de panică, iar toţi liderii PDL încearcă să se salveze, fiecare cum poate, în timp ce Berlusconi continuă să fie nemulţumit de premierul Mario Monti şi de preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, care, după părerea sa, l-ar fi abandonat, relata "La Repubblica".
Jurnaliştii spuneau că pe Il Cavaliere nu-l interesează dacă declaraţiile sale vor provoca o zi neagră a burselor, o zi dificilă pentru situaţia obligaţiunilor guvernamentale italiene pe pieţele financiare mondiale, fiind doar convins că toţi vor să îl vadă în închisoare şi nu mai are timp de pierdut. PDL, care visează să devină un partid popular european, trăieşte ore de coşmar, la umbra unui lider populist, duşman al monedei unice europene, consideră presa italiană.


