Băsescu, sigur de victorie: “Miercuri mă întorc la Cotroceni”
Preşedintele României, Traian Băsescu este sigur că Referendumul de duminică va eşua şi se va întoarce la Cotroceni pentru a-și relua atribuţiilor de şef de stat.

Băsescu a fost rugat în cadrul unei emisiuni televizate de la TVR să spună ce va face dacă referendumul va fi validat şi va consfinţi demiterea sa.
“Dacă Biroul Electoral Central validează referendumul, nu are cine să se opună. Apoi urmează validarea de către Curtea Constituţională şi s-a validat decizia. Ce vă pot spune: miercuri sunt înapoi la Cotroceni”, a declarat Traian Băsescu.
Preşedintele a adăugat că o eventuală demitere a sa ar putea avea efecte catastrofale pentru România.
“Imaginaţi-vă neîntoarcerea mea la Cotroceni. Înseamnă trei luni de instabilitate până la alegerile prezidenţiale. Înseamnă izolarea politică a României (…) Mai poate suporta ţara asta trei luni de instabilitate? Nu. De asta nu condamn PDL-ul”, a spus Băsescu, referindu-se la decizia democrat-liberalilor de a cere simpatizanţilor lor să nu participe la plebiscit.
Amintim că duminică se va desfăşura referendumul pentru suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României. În toată lumea se vor dechide peste 300 secţii de votare. În R. Moldova, cetăţenii români vor putea vota la 19 secţii de vot.
Sursa: www.union.md


