Ссылка скопирована
Azerbaidjan: Alegeri prezidenţiale anticipate, anunțate pe 11 aprilie
Preşedintele azer Ilham Aliev a convocat alegeri prezidenţiale anticipate la 11 aprilie, a anunţat luni preşedinţia acestui mic stat din Caucaz, relatează AFP şi Reuters.

Iniţial, scrutinul prezidenţial era programat pentru 17 octombrie 2018, transmite Agerpres.
„Data alegerilor prezidenţiale din Republica Azerbaidjan a fost stabilită la 11 aprilie”, a anunţat Ilham Aliev într-un decret publicat pe site-ul preşedinţiei, fără a explica motivul acestei decizii privind organizarea de alegeri anticipate.
Aliev, la puterea din 2003 când i-a succedat tatălui său, a fost numit candidat al partidului de guvernământ în aceste alegeri în vederea obţinerii celui de-al patrulea mandat. Până în prezent nu există alţi candidaţi.


