theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
3 Мая 2017, 10:54
442
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Autoarea lui „Harry Potter” le-a cerut iertare fanilor pentru uciderea unui personaj

Scriitoarea britanică J.K. Rowling a cerut scuze fanilor francizei „Harry Potter” pentru uciderea unui personaj important din această serie, profesorul Snape, în ultimul volum din această saga literară.

Autoarea lui „Harry Potter”  și-a cerut scuze pentru uciderea unui personaj. Foto: ziarelive.ro
Autoarea lui „Harry Potter” și-a cerut scuze pentru uciderea unui personaj. Foto: ziarelive.ro

Moartea profesorului de poțiuni magice Severus Snape în ultimul roman al seriei „Harry Potter” – „The Deathly Hallows” – s-a produs cu doar câteva momente înainte ca romanciera J.K. Rowling să dezvăluie cititorilor că renumitul profesor de la școala Hogwarts nu era un personaj negativ, ci l-a protejat pe Harry Potter, acţionând astfel de partea binelui, nu a răului.

Într-un mesaj publicat, marţi, pe Twitter, J.K. Rowling a făcut un anunţ special, pentru a marca „aniversarea” Bătăliei de la Hogwarts, care are loc în capitolele finale din ultimul volum al seriei „Harry Potter”.

„Vă rog să nu începeți un război din acest motiv, dar, în acest an, aș vrea să îmi cer iertare pentru uciderea lui Snape. Acum fug să mă ascund”, a scris celebra romancieră în acel mesaj online.

În trecut, J.K. Rowling a prezentat scuze cititorilor ei pentru uciderea altor două personaje din seria „Harry Potter” – Fred Weasley şi Remus Lupin.

Scriitoarea JK Rowling își foloseşte contul de Twitter pentru a comunica în mod direct cu admiratorii ei. Tot pe Twitter a anunţat în decembrie 2016 că a început să lucreze la două noi proiecte, unul sub pseudonim – Robert Galbraith -, celălalt sub numele ei real.

J.K. Rowling este una dintre cele mai cunoscute scriitoare din lume. Ea a devenit celebră cu romanele din seria „Harry Potter”, o franciză literară care include şapte volume traduse în 67 de limbi şi vândute în peste 450 de milioane de exemplare. Cărţile din această serie au stat la baza realizării a opt lungmetraje, care au generat încasări de peste 7 miliarde de dolari pe plan mondial.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована