Atentat sinucigaş în Cecenia; Cinci poliţişti au murit
Cinci poliţişti au murit şi alţi 12 au fost răniţi, duminică, într-un atentat sinucigaş comis la Groznîi, capitala republicii ruse Cecenia, înaintea unui concert, a anunţat Ministerul rus de Interne, citat de RIA Novosti în pagina electronică.

„Confirmăm că cinci persoane au murit şi 12 au fost rănite”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului. Bilanţul anterior era de patru morţi şi patru răniţi.
Potrivit serviciului de presă al ministerului, duminică seara era programat un concert la Groznîi, cu ocazia Zilelor oraşului.
Poliţiştii care lucrau în apropierea detectoarelor de metale au observat un tânăr suspect. Când poliţiştii au decis să-l verifice şi să-l identifice, acesta a detonatexplozibilul pe care îl avea asupra sa, la intrarea în sala de concerte.
Un spital a informat că zece persoane rănite în explozie au fost internate şi sunt în stare stabilă. Pentru moment nu există informaţii despre eventuale victime în rândul civililor.
Conform unui purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, citat de agenţia TASS, autorul atentatului sinucigaş a fost identificat. Este vorba despre "un locuitor din districtul Staropromislovski, care era dat dispărut de când a plecat de acasă, în urmă cu două luni", a precizat purtătorul de cuvânt.
Comitetul rus de investigaţie, care a deschis o anchetă penală în acest caz, a precizat că atacul a fost comis de un localnic în vârstă de 19 ani, pe nume Opti Mudarov.


