Atac armat în nordul Elveţiei! Cinci oameni au fost răniţi de un bărbat înarmat cu un ferăstrău
O zonă din centrul vechi al orașului Schaffhausen (cantonul Schaffhausen), cel mai nordic canton din Elveția, a fost securizată de poliție luni dimineață, din cauza unei ,,situații speciale'', a relatat presa elvețiană, citată de publicația The Local.

Potrivit Reuters, cel puțin cinci persoane au fost rănite, două dintre ele grav, într-un atac comis de un bărbat neidentificat în Schaffhausen, transmite Agerpres.
O purtătoare de cuvânt a poliției din Schaffhausen a confirmat pentru presă că operațiunea era în curs de desfășurare, dar nu a putut furniza mai multe detalii.
Proprietarul unui magazin din zonă a declarat pentru ziarul Blick, citat de The Local, că un bărbat cu o drujbă se plimba pe străzi, iar trecătorilor și locuitorilor din zonă li s-a cerut să nu iasă din magazine și din locuințe.
O purtătoare de cuvânt pentru serviciul de salvare aeriană Rega a declarat publicației 20 Minuten că serviciul a mobilizat două elicoptere. Am fost alertați și de aceea presupunem că există persoane rănite, a declarat ea.


