Aspiraţiile unei familii de moldoveni emigraţi în Italia au devenit realitate prin voinţă şi curaj

Au venit în Italia în anul 2000: în aprile a venit soţul, iar peste o lună a sosit şi doamna Ariadna. Ambii sunt medici, absolvenţi ai Universităţii de Medicină. Ariadna a ales acest drum după ce, timp de şase luni, a lucrat în calitate de medic de bază în Căuşeni, având un salariu mizer şi instabil.

Avea un vis – acela de a avea într-o zi o casă proprie. O istorie obişnuită la început, ca istoriile altor sute şi mii de persoane pe care le întâlneşti aici, in Italia. Dorinţa de a schimba şi de a se integra pe un tărâm străin şi necunoscut i-a făcut să lupte, pentru ca într-o zi să ajungă la ideea că aici este deja casa lor.

Dna Tudurachi a muncit în calitate de colaborator domestic până în anul 2006, când s-a înscris la Universitatea de Studii din Ferarra. În octombrie 2007 era deja înscrisă la „Ordinul medicilor chirurgi şi stomatologilor” (Ordine dei medici chirurghi e degli odontoiatri) din Padova. În martie 2008 a fost admisă la şcoala de specializare, făcând patru ani de practică în spitalul Sant’Antonio din Padova. Acesta a fost, poate, drumul cel mai important, pe care a acumulat experienţa şi cunoştinţele care îi lipseau.

A trebuit să înfrunte multe obstacole, participând la intervenţii chirurgicale destul de grele. Dar pentru că i-a plăcut mult ceea ce face şi a optat pentru integrare, nu doar la nivel social, dar şi profesional, a pledat pentru comunicarea cu colegii, care, ulterior, i-au devenit şi amici. Chiar dacă în aceşti patru ani nu i-a fost uşor, „aceasta este natura profesiei”, susţine dna Ariadna. Şi are dreptate. Această profesie nu poate să ierte nicio greşeală, oferă speranţe. Mai mult, este foarte greu să câştigi încrederea atât a pacienţilor, cât şi a colegilor. Oricum, dna Ariadna este mulţumită de succesele sale.

Fiica soţilor Tudurachi, Ina, îşi face studiile în clasa a patra superioară şi este mulţumită că părinţii săi au ales anume Italia ca ţară de emigrare. S-a integrat repede, pentru că a venit aici la o vârstă destul de fragedă. Ina nu a fost discriminată niciodată de colegii săi şi practic toţi o cred italiancă cu părinţi migranţi. „Doar numele i-a mai rămas moldevenesc.... Vorbeşte, gândeşte mai mult în italiană”, ne mărturiseşte dna Tudurachi. Foarte interesant este faptul că dna Ariadna vorbeşte în limba româna cu pacienţii atunci când aceştia se trezesc după anestezie. Face acest lucru ca medic-anesteziolog doar atunci când este singură cu pacientul, deoarece, potrivit doamnei Ada, nu este etic faţă de colegii nevorbitori de limbă română. Pe parcusul primului an au fost acasă în Moldova de patru ori. Ulterior, doar o dată, în 2009.

Pleacă acasă doar dacă este vreo ocazie importantă, pentru că nu îi mai aşteaptă nimeni şi nimic. La întrebarea dacă se mai întoarce acasă, răspunde scurt şi sigur: NU! S-au stabilit aici cu traiul şi au hotărât să rămână pentru toată viaţa în Italia, ţara de care s-au îndrăgostit şi care i-a primit, dăruindu- le atâtea oportunităţi şi posibilităţi, la care în Republica Moldova nu au avut curajul nici să viseze.

Medici, economişti, jurişti, pictori şi alţi specialişti, care au schimbat biroul şi bisturiul pe mătură şi cârpă, care au spus NU sărăciei şi au luat un alt drum, mai greu, dar cu mai multe perspective... Încă o familie care nu se va mai întoarce acasă, încă doi medici de care are nevoie ţara noastră şi pe care nu a ştiut să-i păstreze şi să-i aprecieze la justa lor valoare. Dacă ar fi unicii... Dar sunt sute şi mii de specialişti, cu ajutorul cărora am putea fi mai puternici acasă, cu ajutorul cărora am putea dezvolta ţara. Până a putea realiza acest lucru este o cale lungă, iar fără implicarea noastră, a autorităţilor, această cale poate fi una fără sfârşit.